Isteria extatică se atinge uşor, când muzica urlă, golul din stomac se acutizează şi faci pressing pe acceleraţie. Lumea e a ta. Am ieşit de atâtea ori să “probăm” maşina pe carosabil ud. Am urlat şi am zbierat, simt şi acum mâna adâncindu-se în tapiserie luxoasă. Strângeam cât puteam de scaunele din faţă. Până şi perspectiva morţii şi a accidentului devenea extatică, un happy end şamanic, furibund. Cam asta e, o libertate la botul calului putere.
Plimbări alene, le făceam cu mâna poliţiştilor de pe motocicletă. Atunci mergeam cel mai încet. Mă refer la acei “motoraşi” cu parbriz înalt, al căror look e, totalmente, antiautoritate. Ei par a se atinge de realitate precum fluturaşii. Delicat şi fără urmări.
Dar nu e numai asta, când pe stradă apar două “pizde”, jeepul se opreşte instantaneu. Am o facut, nu o dată, impresie. Am sărit din dreapta faţă şi am făcut pe gentilomul. Le-am invitat c-un gest curtenitor să ia loc în spate şi am deschis, imediat, portiera. Mi-am cerut scuze că n-am mănuşi albe. Asta e(ra) vraja cea mai elevată. Ce e tulburător e să vezi câte pun botu. Dacă ştii, un pic, să insişti.
Şi apoi unde, unde? Pe terasă. Aia mare, luxoasă – lumina era acolo mai verzuie filtrată de umbrelele Gosser. Un “spaţiu calitativ diferit”. Şi deseară, unde, unde? Dar stai că, până….
(va urma)
Niciun comentariu până acum.
nici un comentariu până acum
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
