ANDREEA MARIN, intrebari „fara raspuns” (text ceva mai vechi)

Ultima dată când m-am uitat, am văzut o femeie plângând în faţa unei maşini de spălat. O scenă, aşa, de un misticism frivol. Ştii care e, în viziunea mea, problema cu emisiunile astea: profaneză până şi ideea sfântă, ca să zic aşa, de lacrimă, adică transformă plânsul în simplă dezhidratare, în eliminare de apă, demonetizează suferinţa…

Artificialitatea: unul dintre reproşurile pivot. Dom’le, joci un fel de teatru de sâmbătă seara, masca ţi s-a lipt de faţă şi, uite aşa, „muşterii merge coada înaintează”. Adică ai un tact excesiv, o teatralitate definitorie care, repet, a ajuns şi ea să aibă efectu’ şi succesul sucurilor artificiale, ale substanţelor ălora care pătează paharu. Tot un fel de dependenţă dulceagă generează…

Intri, după părerea mea, ca stil, te integrezi perfect în zona clişeisticii dulcege, zaharisite, tipice, încă, TVR-ului. Un discurs de ăsta, de un roz anemic, care pune accentu, la divertisment, pe zâmbete de modă veche, pe o abordare, nici nu ştiu cum să zic, pueril-simandicoasă. Gen E minunat, după acest frumos moment, iată sau ia spune, măi Cove, măi, ce faci tu aici. Şi atunci etalezi un fel de complicitate năstruşnică şi babele la ţară tresar când se uită. Din punctu ăsta de vedere, io mă uit la Surprize la italieni şi e total altceva… Adică şi povestea asta cu Zâna ţine, la noi, de magia neagră, de basme de alea cu spumă de detergent.

Uite şi stilu ăsta de compunere feerică, parcă şi văd aşa peisaje de astea cu căsuţe de vată dulce. Ce spun acum e de dincolo de bine şi de rău, ca să zic aşa. Vizează un anumit tip de discurs public: eşti exemplul perfect de zână comercială, poveste de suces şi de succes de poveste, care, cum să zic, ţin de o feerizare comercială a existenţei. Eşti de acord cu statutul ăsta? Cum îl comentezi? Şi în ce măsură crezi că e tangent la stupiditate?

Aşa şi, în viziunea ta, care ar fi efectele profunde asupra publicului constant, ale unui asemenea discurs, ale kitsch-ului însuşi? Ce responsabilităţi îţi asumi?

Eşti, fără îndoială, o femeie abilă, inteligentă. Nu te cunosc, în realitate, ca să zic aşa, personal, stau şi mă întreb dacă, realmente, eşti, ca mod de a fi, ca exprimare zilnică, practic, acelaşi om…