Alegeri, alesi, alegatori

Am publicat acest text, prin aprilie cred, in VestInvest. Il republic in ideea ca/l voi dubla, curand, printr/un text despre campania de acum. Nu de alta, dar, printre sau pe blocurile gri, e doldora de mesaje  – cuvinte si imagini – si mai gri.


revista vestinvest - saptamanal regional economic
Alegerile locale ar trebui sa depaseasca localismul prin, cel putin, calitatea campaniei.
Respectul pentru cetatean e, din punctul meu de vedere, o sintagma fumata. Dar importanta mizei – castigarea unui oras, judet etc ar fi trebuit
sa genereze o campanie mai de calitate.
Insa ce poate insemna campanie intr-un oras in care era sigur ca Ciuhandu va castiga a patra oara consecutiv? In primul rand, prilej de imagine
Sunt oameni de care, cu aceasta ocazie, am auzit pentru prima data. Si ale caror nume le-am si uitat deja. Pentru unii o simpla iesire in fata
pentru altii o lansare autentica.

Slalom
Alianta pentru Timis si-a les inspirat, ca „id” electoral, insemnul (literal) al judetului – TM, utilizat atat pe afisele cu fotografia
candidatilor, cat si ca simbol de sine statator. Afisajele in care apareau doar cele doua litere, ca simbol politic, au fost cele mai de efect. De altfel, aceasta a fost una dintre constante: politicienii si echipele lor „s-au legat”, prin preluare, parafraza etc de expresii, insemne definitorii ale locului: de la „Timisul in fata” (mod de a spune tot Banatu-i fruncea), la TM.
Nu o data, insa, sloganurile au fost extrem de greoaie. Exemple clasice de „asa nu”: „Un leac pentru orasul meu, Timisoara”. Ar fi trebuit, de
fapt, sa scriu fara virgula inainte de apozitie. Pentru ca asa a aparut aceasta greseala, la propriu cat casa, pe afisele de pe zidurile farmaciilor Vlad.
In plus, sloganul e obez: „Un leac pentru orasul meu” sau „Un leac pentru Timisoara” ar fi sunat mult mai suplu, de vreme ce e(ra) evident,
oricum, despre ce oras e vorba. Ar fi mers bine, poate, si ceva despre un leac care se administreaza din patru in patru ani.
Crezul Mariei Grapini a fost defectuos formulat ca slogan „Profesionalism, respect, echitate, credinta, dreptate.” Enumerarea nu ar trebui sa
depaseasca trei cuvinte. Dincolo de asta, cuvintele sunt prea mari si prea prezente in limbajul politico-demagogic. Campania Mariei Grapini a fost, din pacate, pur formala, fara pic de impact.
O greseala facuta de cel putin trei partide a fost trecerea pe afisele cu mai multi candidati a numelui inaintea prenumelui, ca in
dezumanizantele acte administrative. Au aparut astfel versiuni electorale ale panourilor scolare. Nu i-a trecut, insa, nimanui prin cap sa faca un print pornind de la ideea de panou al consilierilor 2008-2012 si sa conceapa afisul ca extras de panou cu alesi.
Sunt idei care nu au cum sa nu iti vina daca te iei, cat de cat, in serios. Ce denota asta: pentru prea multi candidati, campania a fost o
simpla accentuare cantitativa a prezentei publice.
PSD-ul a avut, la nivel ATL, poate cea mai buna campanie. Desi gafele nu i-au ocolit. Un spot tv care se dorea anti Ciuhandu, a sfarsit prin a
fi reclama la adresa acestuia, de vreme ce numele fostului, actualului si…viitorului primar licarea cel mai des pe ecran.
Parafrazarea imaginii clasicizate a lui Che Guevara a mai scos un pic din rand un candidat care, ca prestatie electorala, nu a stralucit.
„Raducanu sparge clanu”, slogan de care „responsabil” se pare ca e Radu Toanca, e, poate, cel mai citabil. E simplu, jucaus, memorabil. Raducanu, desi a fost prefect, are inca multa nevoie de consacrare si „eligibilizare”.
Din campania celor de la PDL, am ramas cu printul lui Ostaficiuc, cel in care apare in fata unei mase impresionate de alegatori, el fiind
singurul imbracat in portocaliu. E o realizare vizuala, fotografica, in primul rand. Masa de oameni transmite, intr-adevar, energie. Da senzatia de euforie si dinamism.

Presarii
Un capitol aparte il constituie participarea ziaristilor in campanie. Si nu e vorba de recrutarile pentru functii gen purtator de cuvant, ci de
„jocul la dublu”, de a fi si ziarist, si consilier de imagine. Si PR, si gazetar. Sigur, banul vorbeste, iar interesul poarta fesul. In fata acestei realitati, etica ramane un aspect cu totul secund, in timp ce discretia devine obsesie. Nevoia de experti ai comunicarii in politica e cat se poate de fireasca. Dar nu acest aspect e cel mai important. Ci numarul ziaristilor pentru care presa a ajuns rampa de lansare sociala si generator de relatii. Mijloc, iar nu scop. Se intampla mai ales „pe politic”.
Mecanismele sunt simple – daca esti baiat destept sau, macar, infigaret cineva te baga in seama. Asa, pe ocolite sau nu, apar ofertele: ba
intr-o firma a unui politician cu bani, ba „pe la partid”, ba coordonator de camapnie, urmand, culmea, ca, dupa aceea, sa te intorci, nu e exclus, la presa. Obiectivul (personal) e, oricand, mai important decat obiectivitatea.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s